the Masterplan

Mulţumită lui Cristi, am ajuns la Masterplan. O organizare foarte bună, şi cu siguranţă o iniţiativă necesară (deşi personal nu sunt fix în target, ci doar un ascultător interesat şi marginal informat :-d).

Acum să critic constructiv.
Din jumătatea la care am asistat, am rămas cu impresia că (majorităţii) vorbitorilor români le lipsesc, din punctul de vedere al discursului, următoarele:

Storytelling. Deşi românii sunt mari povestitori şi consumatori de poveşti, cumva acest talent le lipseşte vorbitorilor de astăzi. Sau dacă nu le lipseşte, atunci nu-l folosesc. Which is pretty much the same thing.
You had me at hello. De unde, domne! Nu te intrigă, nu te sug în discurs, nu te captivează. Nu ştiu să înceapă.
Case studies. Vreau exemple. Şi să fie frumoase, nu să mă pună cu capul pe masă de somn. Să fie antologice. Memorabile. Amuzante. Şocante. Surprinzătoare. Nu vreau o poveste de juma de oră despre cum s-a făcut o reclamă complet neremarcabilă.

Asta numesc eu un speech. Sigur, poate că am ridicat ştacheta prea mult cu exemplul ăsta, dar măcar ingredientele reţetei ar trebui reţinute şi folosite de către vorbitorii noştri.

Jeffre Jackson m-a ţinut atent. Nu pentru că e cunoscut, nu pentru că vorbea în engleză. Ci pentru că are şcoala prezentării. Ştie să fie entertainer. Relaxat, casual, fără pretenţii de atotcunoscător. Storyteller. Good examples. O filmare cu telefonul mobil într-o intersecţie bucureşteană, care se pupă perfect cu mesajul. O băncuţă luminată de soare.
Fără advertising lingo, fără acronime, fără tehnicalităţi.
Scurt, clar. Left me wanting more.

Ceilalţi nu. Chiar dacă nu le pun în discuţie calităţile profesionale (fără astea nu ar fi fost invitaţi să vorbească), au în mod paradoxal probleme de comunicare cu o sală. Nu electrizează, nu hipnotizează, nu entuziasmează, nu vibrează.
Şi asta contează.