Trăiască mă-ta

Chiar şi în copilărie, când tentaţia de a împrumuta expresii de pe stradă era foarte mare,  “să moară mama” mi se părea o expresie respingătoare şi imposibil de pronunţat.
Totuşi, la vremea respectivă, până şi cei care o foloseau aveau o anumită formă de reţinere. În sensul că o foloseau numai atunci când trebuiau cu orice preţ să sublinieze veridicitatea unei afirmaţii importante. Iar după ce o foloseau, atrăgeau atenţia asupra gravităţii celor spuse, zicând “am zis ’să moară mama‘, ce mai vrei?!”.
Adică undeva, într-un colţ de creier, o percepeau ca pe o expresie pentru cazuri extreme, neplăcut de folosit.

Astăzi însă, auzi tot mai des oameni incapabili să producă o singură frază care să nu conţină “să moară mama”.
“Ce cald e, să moară mama”. “Hai să mergem cu autobuzu, să moară mama”. “E ziua lu maică-mea, să moară mama”.
Viaţa mamei a ajuns să gireze fiecare inepţie care iese pe gura acestor specimene. Iar expresia gâdilă atât de plăcut limba şi rotunjeşte atât de frumos propoziţiile încât fără ea totul ar suna neterminat, neveridic şi indescifrabil.

Poate că în câţiva ani, cântecelele de 8 martie vor suna aşa:
De ziua ta, mămică,
În dar ţi-am adus inima,
Şi să moară mama, mămică,
Un dar mai frumos nu se putea.