The sound of death

Aţi auzit vreodată de “The Wilhelm Scream“?
Eu am auzit ieri. Este vorba despre un efect sonor înregistrat prin 1951 şi folosit apoi în peste 140 de filme.
Sună cam aşa: AAAAAAAĂĂĂĂ!!

De câte ori cineva este împuşcat, înjunghiat,  Obi-Wan-Kenobi-zat, aruncat în aer, sfâşiat de aligatori,  biciuit de Indiana Jones, umilit de Batman, violat de James Bond sau curtat de Barbra Streisand, AAAAAAĂĂĂĂ  – strigătul lui Wilhelm este acolo pentru a marca trecerea dureroasă în nefiinţă a nefericitului.

Strigătul nu este tocmai răgetul unui T-Rex, fiind mai degrabă nemasculin şi lipsit de demnitate. Aduce mai mult cu sunetul pe care l-ar scoate Naomi dacă ar fi călcată pe picior de Nikita în timp ce cânta în duet “Dormeau pe-o frunză două stele”.

Din acest motiv, nu este recomandată folosirea sa în cazul morţii unui erou serios

Hot hot hot ...AAAAAAAAĂĂĂĂ

Dar având în vedere că industria cinematografică nu merge grozav zilele astea, tare mă tem că în viitor vom avea filme în care strigătul lui Wilhelm va avea rolul principal, fiind totuşi mai expresiv decât Keanu Reeves.

Barbra Streisand

A godfather’s work is never done

Sunt câteva replici pe care un bărbat trebuie să le poată spune măcar o dată în viaţă pentru a fi un om împlinit:
“I am your father“
“I’m gonna make him an offer he can’t refuse“
si
“Yo, Adrian!“

A fi naş îţi asigură una dintre ele, şi îţi creşte şansele la celelalte două, deci este o experienţă plină de recompense.

Având în vedere că urmează să fiu naş pentru prima oară (să trăieşti, Amza), sunt binenţeles interesat de familiarizarea cu tradiţiile pe care mama (mea) insistă că trebuie să le respect. Prin “interesat” înţeleg că dau din cap în timp ce mi le explică, iar gândul îmi zboară la cât succes voi avea la femei când îmi voi scoate finul în parc.

Teoria mea este că în calitate de naş sunt perceput de sexul frumos ca având toate atuurile unui tată (responsabilitate, stabilitate, maturitate) şi niciunul dintre neajunsuri (nu sunt însurat).
Basically, I’m Blade. All of the strengths, none of the weaknesses. Am menţionat şi maturitate, nu?

In ceea ce priveşte botezul propriu-zis, contribuţia mea creativă a fost ideea de a-l aduce pe  Paulică de la Roman. Deşi nimeni nu va încerca implementarea acestei idei, am stabilit împreună cu fericitul tată că aceasta era fantastică şi ne-am răsfăţat unul pe celalalt cu “şmechere, şmechere, şme-che-reeeee”.
Fericita mămică susţine că mă iubeşte în continuare aşa cum sunt, dar s-ar putea să fie doar politicoasă.

Totuşi, în timp ce făceam research pe tema botezurilor (citeşte “întâmplător”) am dat peste un anunţ de închiriere de ursitoare. Adică angajezi trei profesioniste să vină şi să învârtă baghetele în jurul copilului. Probabil că în pachetul de lux vin trei magi.

Aş sugera originalilor întreprinzători că şi alte evenimente ar putea fi piperate prin aducerea la viaţă a simbolurilor.
Nu ar fi mişto ca atunci când ieşi cu o gagică în parc pentru prima oară, să poţi angaja un bărbat în chiloţi şi cu aripioare care să iasă din boschet şi să tragă cu săgeţi în voi? Evoluţia relaţiei ar fi accelerată atât de mult încât ar sări peste consumare direct la despărţire, într-o singură seară.
Şi nu ar fi o înmormântare mult mai haioasă daca şi-ar face apariţia Doamna cu coasa? Vreau doar să ajut.

Revenind la botez,  am hotărât că nu voi angaja nici un fel de ursitoare. Găsesc că este inutil si de un gust îndoielnic.
Amza, dacă vei citi asta la un moment dat, promit să-ţi angajez ursitoare la majorat, când te poţi bucura şi tu de ele.

Nu ar fi mult mai tare o inmormantare in care apare Doamna cu coasa?

YIPPEE KI YAY Mother fucker

Din ciclul “Recenzii de filme lansate acum doi ani pe care nu le-am vazut pana nu au aparut la HBO “, va prezint  “Live Free or Die Hard“, partea a patra a seriei care a dovedit o data pentru totdeauna ca taieturile pe fata sunt extrem de sexy.

John McClane infrunta de aceasta data un super expert in Hack-Fu, ce controleaza prin magia computerului toate lucrurile care fac din Statele Unite o mare putere:  conturi, infrastructura, arme si nodurile de cravata de la gaturile agentilor FBI .

Dupa cum fanii stiu din seriile anterioare, John McClane era depasit si de tehnologia anilor 80, deci este in mod natural luat prin surprindere si descumpanit de anul 2007, cand automobilele alerteaza singure serviciul de urgenta in clipa in care li se declanseaza air-bag-urile.

Still, his walkie-talkie skills remain unparalleled.

Din fericire, in aceasta serie are de partea lui un sidekick care pare a fi personificarea unui computer.

Hi, I'm a sidekick

Combinand experienta old-school si  capacitatea de a scrie algoritmi complecsi in 30 secunde,  cei doi eroi reusesc sa prevada si sa detecteze intr-un sfert de ora planul unui geniu imprevizibil si imposibil de detectat.

Filmul este cap-coada plin de momente intense, dar cel care m-a facut sa incrucisez picioarele si sa strang din dinti a fost infruntarea dintre un tir si un F-35.

Pentru aceia dintre voi care nu primesc newsletterul de circulatie interna al US Air-Force, “The Lockheed Martin F-35 Lightning II is a fifth-generation, stealth multirole strike fighter with vertical take off and landing capabilities, that can perform close air support, tactical bombing, and air defense missions.“
Pentru aceia dintre voi care nu stiu ce este un tir, acesta este o masina de transport lunga  si greoaie fara nici un fel de capabilitati ofensive sau defensive, altele decat de a arunca cu prostituate.

Insa filmul dovedeste inca o data intelepciunea conform careia  “it’s the driver that counts”. Asadar nu trebuie sa ne surprinda ca tirul condus de McClane reuseste sa invinga avionul, pilotat evident de un copil de 6 ani cu miopie severa si o concentratie de 0.3% alcool in sange.

Pentru ca nu vreau sa stric complet placerea celor care se vor afla la prima vizionare, ma voi opri aici, dar nu inainte de a va multumi pentru atentie printr-un spoiler:  John McClane salveaza situatia.

Uite realitatea, a fugit încolo

Fragmente din ultimul poem în versuri albe la mişto al lui Basescu, România muribundă:

Ei au ajuns, în loc să discute problemele de fond, cum reducem cheltuielile cu aparatul de stat, ei discută despre comisia pentru Elena Udrea. Ridicol! Acolo e o comisie făcută la Parlament … Îţi pierzi vremea, când tu ai de discutat ce-i de făcut pentru ţară, pentru o situaţie de criză? Tu discuţi cum facem cu Elena Udrea şi cum facem să amânăm reformele? Eu cred că este şi un dram de inconştienţă. [...] După ce s-au văzut în scaune, au uitat că s-au angajat în faţa naţiunii şi principalul obiectiv a fost cum facem să-i păcălim pe electori până la alegerile prezidenţiale [...] Pe ce vor să aleagă un preşedinte? Pe o ţară pe care au îngropat-o? Eu cred că nu avem nevoie să alegem un preşedinte pe o ţară muribundă, noul preşedinte trebuie să fie ales pe o ţară cu perspectivă şi trebuie să avem curaj să spunem realităţile

Dacă şi-ar asculta propriul sfat şi ar avea curajul să “spună realităţile”, discursul ar fi sunat un pic diferit, după cum urmează:

“În deplină cunoştinţă de cauză, am pus cu mâna mea în poziţii-cheie o adunătură de marionete şi păpuşi gonflabile a căror singură calitate este loialitatea faţă de mine. Ştiam perfect că vine criza, şi ştiam perfect că cei pe care i-am pus acolo nu sunt în stare să-şi găsească curul cu două mâini. În plus,  poporul ăsta sictirit de vot mi-a mai aruncat în ciorba de potroace PD-L şi nişte ingrediente de ciorbă de burtă PSD. A ieşit un guvern delicios.
Acum incerc să mă prefac că nu am nimic de a face cu rahatul crunt în care se află ţara, şi vă arăt cu degetul cărămizile legate de curul reformei spunând ca ele sunt de vină, nu eu, care doar le-am legat acolo. Cărămizi inconştiente, leneşe şi incompetente!
Iar în ceea ce priveşte candidatura la Preşedinţie, să ştiţi că mă mai gândesc. Adică mă gândesc ce mişto mi-ar sta cu al doilea mandat.”

The art of brain fart

De ziua lui Geoana, Vanghelie i-a facut cadou nici mai mult nici mai puţin decât o carte, nici mai mult nici mai puţin decât “Arta războiului”. În timpul înmânării a  citat chiar şi o idee din aceasta, sugerând astfel că este intim familiarizat cu textele lui Sun Tzu şi cu filosofia taoistă în genere. Fapt de care oricum nu cred că se îndoia cineva.

是故勝兵先勝而後求戰，敗兵先戰而後求勝。 Care este

Se spune în carte că pentru a învinge, trebuie să te bazezi pe dezinformare şi înşelăciune  “Dacă eşti competent, trebuie să pari incompetent. Dacă eşti eficient, trebuie să pari ineficient”
Să ridice mâna cei care-l considerau pe Vanghelie un incompetent.

Lăsaţi mâinile jos, învinşilor.

Clica lui Mitică

Citeam în Cotidianul un interviu cu Mitică Dragomir.
Mi se pare de necrezut convingerea cu care susţine că este un tip curat, în ciuda a ceea ce el însuşi povesteşte cu atâta mândrie. “Eu n-am colaborat cu nici o Securitate, n-am dat nici o notă, nici un raport“ spune el, apoi continuă “Eu eram prieten cu toţi, nu trebuia să dau rapoarte.“

Ceea ce Mitică nu pare să înţeleagă este că există multe feluri de a colabora în afară de “datul cu subsemnatul”. Poate că nu ai dat rapoarte, dar faptul că ai fost prieten cu toţi grangurii şi că te-a “prins revoluţia cu un geamantan de foi de CEC” atestă din plin cât de “necooperant” ai fost cu sistemul. Tu şi cu ăia duşi la Canal, nu Mitică? Regimul comunist este recunoscut pentru faptul că-i acoperea de bani şi favoruri pe cei care nu cooperau.

Salariu de 50 000 lei? Intrare liberă la Postelnicu? Grad de căpitan într-o zi? Câţi oameni curaţi au asta în CV?
Chiar dacă nu ai dat cu subsemnatul, faptul că ai luat cu toptanul te face la fel de vinovat. Pentru că nu ai luat nici din banii lui Ceauşescu, nici din banii lui Postelnicu. Ai luat din banii ălora care stăteau două zile la coadă să-şi ia raţia şi care nu puteau identifica o banană.

Iar acum îşi înrămează confirmarea CNSAS că nu a fost colaborator. Îmi imaginez că atunci când şi-a bătut cuiul în perete s-a urcat pe geamantanul ăla plin cu foi de CEC.

Evlavioşi împuţiţi

Am prins ieri la televizor în direct câteva momente din discursul ne-electoral al lui Băsescu în biserică. Nu se auzea prea bine ce spunea, dar am observat că din când în când popii din jur îşi făceau cruce. Nu-mi dau seama dacă făceau asta pentru că Băsescu spunea lucruri sfinte, sau dacă o făceau pentru că spunea obscenităţi.
Cu Băsescu nu ştii niciodată.

The King

Dacă nu aţi văzut, nu o să ghiciţi cine a fost intervievat prin telefon în legătura cu moartea lui Michael Jackson.

Să vă dau un indiciu. Este un om care i-a îngropat pe mulţi mai tineri şi mai buni decât el. Şi probabil că o să mai îngroape.
Alte indicii? Are un râs frumos, un tuşit specific, se simte mult mai tânăr decât este… are şcoală în străinătate, s-a bătut pe burtă cu cizmari-dictatori, s-a distins în revoluţii… ştie mai multe despre KGB decât tine, a fost preşedinte de mai multe ori decât era constituţional… a convins minerii să planteze flori în Piaţa Universităţii, a eludat meandrele concretului şi a încurajat sinergia faptelor (penale)

Toate acestea, plus faptul că a dat mâna cu Jacko, îl fac binenţeles o autoritate în domeniul muzicii şi a fenomenului pop în genere. Aşa că cine este mai în măsură să aibă o opinie competentă?

În lumea muzicii există o lungă listă de titluri onorifice
Michael este “King of Pop”, James Brown este “Godfather of Soul”, Sinatra este “Chairman of the Board”, Elvis este “The King”

Deşi nu a compus nici o melodie (dar a inspirat câteva, cam triste ce-i drept) poate că merită totuşi şi Iliescu un titlu onorific. Mă gândesc la “King Comm”

RIP, Michael. Şi la poarta raiului please please please nu spune că-l cunoşti pe domnul de mai sus. Nu ajută.

Transparenţă

Vă rog frumos să mă lăsaţi în pace cu toate scandalurile de corupţie, furt şi cheltuieli aberante din bani publici. Eu unul m-am săturat.
Doresc să fiu anunţat numai atunci când cineva chiar intră la pârnaie.

Dar nu o să intre nimeni la pârnaie, nu? Pentru că nu putem să creem “precedente”, cum au spus parlamentarii atunci când au trebuit să voteze în problema Năstase.
Haideţi să nu ne mai amăgim. În România culoarea politică nu mai înseamnă absolut nimic. Nici măcar nu mai contează cine este la putere şi cine este în opoziţie. Tot ce contează este să faci parte din maşinăria asta de câteva mii de oameni deştepţi care curăţă cele 19 milioane de oameni proşti.

Şi ţara a ajuns într-un stadiu atât de avansat din punct de vedere al practicilor mizerabile, încât cei care se ocupă cu ele nici măcar nu se mai obosesc să le mascheze cât de cât. Se fură în văzul lumii, se dau funcţii de conducere unor retardaţi în văzul lumii, se calcă în picioare constituţia în văzul lumii, şi se rămâne etern în libertate în văzul lumii.
Păi nu am vrut noi transparenţă?

Valentine Thunderstorm

Televiziunile noastre devin tot mai experte în nobila artă de a face din căcat bici şi a trosni cu el.
Ieri toate jurnalele de ştiri au alocat lungi reportaje unui eveniment despre care vor vorbi şi strănepoţii noştri: Vali Vijelie a rămas fără carnet.
Vă dau un moment să reflectaţi asupra modului în care acest cataclism vă va afecta iremediabil viaţa.

Ok, ştergeţi-vă lacrimile.

O scenă mi-a atras îndeosebi atenţia. Vali Vijelie intra la metrou cu cartela, iar vreo 5-6 reporteri şi cameramani îl urmăreau de parcă manelistul inaugura o nouă magistrală. Facută pe banii lui. Pentru copiii orfani.
Mai lipsea ca Metrorexul să organizeze un comitet de primire şi să-i imprime faţa pe cartele.

Pentru ca totul să fie şi mai penibil, prezenţa la metrou era evident regizată, pentru că două minute mai devreme chiar regele ne explicase că şi-a luat şofer.

Cred că există o singură categorie de oameni care au gustat reportajul:
Duşmanii lui