Cinema pus sa merg?

Devine tot mai greu sa vezi un film la cinematograf.

Mi se intampla si mie ca in timpul filmului sa am cate o remarca pe care sa n-o pot tine doar pentru mine, asa ca o impartasesc celui de alaturi. Face parte din farmecul mersului la cinematograf cu prietenii.
Dar nu mi se intampla niciodata sa simt nevoia de a repeta cu voce tare tot ceea ce se intampla pe ecran.
Exista insa oameni care simt foarte apasator aceasta nevoie, si pisa-te, ma scuzati, pe filmul la care ai nimerit in preajma lor.

„Au murit toti. Era pustiu orasul. Mergea singur cu masina prin oras. Ia uite, vana caprioare. Nu a reusit s-o impuste. Au scapat. A vazut o caprioara. Mama, un leu. Opa, mai multi lei. Direct de gat frate. Uda treptele cu benzina. Trage obloanele. Aa, isi aduce aminte acum. Sta in cada cu cainele. Ce zgomote se auzeau de afara. Se duce in laborator. Avea niste sobolani. Era intuneric aici. Aoleo, veneau astia”

Si tot asa, 100 minute.
Fara nici un fel de observatii inteligente sau amuzante, fara macar vreo tentativa de asa ceva. Doar repetarea lucrurilor pe care le vedeam cu totii. On and on.

De ce? Este o boala? Shutting the Fuck Up Incapacity Disorder?

Daca ai vedea un om care merge pe strada si vorbeste intr-una”A trecut o masina. Inca una. Alta, iarasi. S-au oprit la semafor. Trec doi oameni pe langa mine. Cobor treptele sa intru la metrou. Am intrat la metrou”, cat de sanatos la creieri ai crede ca este?

Nu din cale-afara, nu?