Incurajator

Iulie 1, 2008

Domnul Boc anunţă că PDL va ataca la Curtea Constituţională modificarea Legii audiovizualului (aia cu 50% stiri bune-50% stiri rele)
Deşi recunoaşte că şi PDL-iştii au dat cu votul pozitiv, Boc dă vina pe ziua incărcată, în care s-au votat multe legi, iar senatorii democrat-liberali nu au acordat „atenţia necesară” actului normativ.

Domnule Boc, dacă senatorii au capacitatea de concentrare a unui hamster mort, poate că nu au ce căuta în Parlament, nu credeţi?

Cum ar fi ca un chirurg să spună „Am avut multe operaţii astăzi, înţelegeţi-mă şi pe mine că i-am făcut transplant de rinichi în loc să-l operez de apendicită”
Sau un pilot sa spună „Am avut o cursă lungă, îmi pare rau că ne-am prăbuşit în Novgorod în loc să aterizăm pe Otopeni”

Dar atunci când prin votul tău afectezi o ţară întreagă (şi nu mă refer aici numai la această lege, ci la activitatea parlamentară în general), iar acel vot îl dai cu curul, fără să te gândeşti 10 secunde la problemă, este ok. Erai obosit.

Intrebarea mea este: Dacă te afli în incapacitatea de a conduce, nu este normal ca, aşa cum nu te urci la volan, să nu te urci nici la cârma ţării?

Anunțuri

3 Responses to “Incurajator”

  1. dreamingjewel Says:

    Este la fel de penibil ca atunci când vii să ceri – ca măsură de protecţie socială – devansarea creşterii pensiilor de la 1 ianuarie 2009 la 1 august 2008, ca şi cum electoratul ar fi tâmpit şi nu şi-ar aminti că tot tu, PDL, ai obiectat anul trecut că bugetul nu are fonduri pentru această mărire.
    Asta se cheamă demagogie cronică galopantă şi are la bază două principii simple:
    – electoratul e format din pomanagii amnezici şi tembeli, care pot fi câştigaţi cu promisiuni în bani
    – dacă eşti în opoziţie poţi să ceri orice măsuri, treaba guvernului cum şi dacă le poate pune în aplicare
    E o problemă de (in)coerenţă a acţiunii politice de care PDL nu vrea să se vindece.

  2. Cristi C. Says:

    Cred ca cei din PDL au creierul de marimea unei boabe de mazare, ceea ce nu este cu mult mai mare decat spatiul pe care d-nul Boc il ocupa pe planeta Terra.

  3. nashu_mare Says:

    Au invatat de la fratii de „dreapta” – PNL – ce inseamna politica de „stanga”. Sau macar declaratiile de stanga.

    Nu s-au gandit si ei sa imite un partid care sa nu fie pe moarte…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: