Mayor take this skates from me, I can’t kill them anymore

Mersul cu bicicletele si rolele in parcurile capitalei a fost interzis.
In calitate de roler amator, masura ma bucura. Cosmarul trebuia sa inceteze.
In fiecare noapte sunt bantuit de chipurile oamenilor ale caror oase le-am auzit troznind sub rotile mele (cu diametrul de 52mm).

Motivatia interdictiei este una foarte logica: oamenii vin in parc pentru a se relaxa, iar relaxarea nu se poate atinge intr-un parc infestat de acesti agenti ai mortii (cum mi se pare rezonabil sa numim rolerii si biciclistii).

Nu s-a luat insa in considerare faptul ca si agentii mortii sunt tot oameni, si sunt in parc tot pentru a se relaxa.  Nu s-a luat in considerare nici faptul ca rarele incidente sunt de cele mai multe ori cauzate de copii nesupravegheati sau de caini care isi intind lesa dintr-o parte in alta a aleii, transformandu-se in capcane Predator-style.

Totusi masura nu ma mira, pentru ca ea face parte dintr-un pattern comportamental al competentilor nostri carmaci.
De ce sa ne batem capul cu rezolvarea problemelor reale, cand putem sa pierdem timpul cu rezolvarea (proasta) a unor probleme imaginare.

Daca 100 de bucuresteni sunt muscati zilnic de maidanezi, problema este prea complicata pentru a se incerca o rezolvare. Daca de doua ori pe an un roler loveste cu cotul un trecator, este o problema care trebuie adresata in cel mai drastic mod cu putinta.
Daca 100 000 de bucuresteni isi rup masinile si gaturile in gropi suficient de mari pentru a frige un berbec, sa fie mai atenti. Daca un biciclist a speriat o batranica in parc cu claxonul, acest rau trebuie starpit de la radacina.

Chiar mi-as dori sa vad niste statistici comparative intre diverse tipuri de incidente. Muscaturi de caini, incidente auto cauzate de drumuri sau semnalizari proaste, oameni care cad in canale descoperite, etc.

Ceva imi spune ca incidentele cauzate de roleri sau biciclisti in parcuri se situeaza in vecinatatea „incidentelor in care au fost implicati gugustuci albi cu gusa fucsia”

Mergand si mai departe, chiar daca acceptam faptul ca aceasta era o problema reala, „rezolvarea” gasita are delicatetea unui strungar care face operatii pe creier cu o cheie franceza.

Adica „interzicem acum, oferim alternative peste doi ani”. Binenteles, daca intre timp nu se vor vedea confruntati cu o alta amenintare. De pilda batranii care trag dupa ei carucioare cand merg la piata.