Deşi nu sunt tocmai un credincios, nu-mi stă în obicei să fac mişto de credinţa oamenilor, atunci când această credinţă inspiră o anumită conduită morală.

Îmi stă însă în obicei să fac mişto de cei care folosesc Biblia pe post de puşculiţă. Unde am pus suta aia de euro? Gata ştiu, e semn de carte la versetul despre lăcomie.

După cum am consemnat în Cartea lui Ion 21:9,  sâmbătă am fost naş.
În biserică ni s-a cerut să facem linişte deplină, pentru că solemnitatea momentului o cerea, ni s-a vorbit despre bucuria de a fi o rămurică în trunchiul creştinismului din care ne tragem cu toţii seva, puterea şi călăuzirea, ni s-a vorbit despre responsabilitatea naşilor de a fi săditorii de credinţă în sufletul copilului,  şi la sfârşit, în altar, ni s-a făcut nota de plată: certificat de botez, aranjamente florale, cor, slujba, în total preţ dublu faţă de suma discutată iniţial.

Am fugit din altar imediat, din două motive: de teamă ca preotul să nu fie trăznit la un metru de mine şi pentru că nu aveam atâţia bani în buzunar.

Pentru că, să fim cinstiţi, what kind of hell-spawn s-ar putea tocmi la bani în altar, cu o faţă bisericească, într-o zi plină de sfinte semnificaţii?
Am fost totuşi mulţumit că nu am fost obligat (după cum am aflat ulterior că se practică) să achiziţionez de la preot şi vreo două icoane printate la preţ de Grigorescu.

Îmi închipui că atunci când preoţii discută între ei, seamănă cu o discuţie din Sopranos:
– So I have a few things on the side, so what’s wrong with that?
– The boss don’ like the crew havin’ things on the side
– How d’you know that? When was the last time you spoke to Him?
– Shit, you’re right! The old Man is clueless. And don’t even get me started ‘bout that hippie Junior

Crizaţii

Septembrie 30, 2009

Trebuie să ne gândim serios la o soluţie pentru ieşirea din criza guvernamentală.
Pentru aceasta, trebuie mai intâi să înţelegem criza guvernamentală.
Carevasazică avem un guvern de coaliţie format din două partide: unii proşti şi hoţi, ceilalţi hoţi şi proşti.
Deşi pare a match made in heaven, nu este. Pentru că prostia vine cu fudulia, iar hoţia vine cu lăcomia.
Aşadar dacă pui doi proşti în aceeaşi cameră, aceştia îşi vor pune fuduliile pe masă. Iar dacă pui doi hoţi paznici la depozitul de biciclete, niciunul nu va pleca acasă pe bicicleta lui.

Problema este că noi aşteptăm să rezolve criza tocmai ăia care sunt personificarea ei. Ce să facă săracii? Să se împuşte?

Măi ăla care-ai răspuns, ţie nu ţi-e ruşine?! Era o întrebare retorică.

L’Essence de President

Septembrie 29, 2009

Ştirile cu Iliescu sunt una dintre slăbiciunile mele. Îmi place de el şi când este vesel, şi când este şiret, şi când vorbeşte o oră fără să spună nimic, şi când este revoltat, şi când tuşeşte, şi când zice „măi dragă” şi când zice „măi animalule”.
Mă topesc.

Orice s-ar spune, restul personajelor de pe scena politică nu au laolaltă cât farmec are Iliescu în mâncarea dintre dinţi. Îi înţeleg perfect pe oamenii ăia din satele cu un singur televizor alimentat de o bicicletă care îl iubesc încă.

Este suficient să vezi primele trei secunde ale acestui interviu pentru a înţelege esenţa lui Iliescu:

„Băi. Dă-mi voie. [tuse]

Această esenţă, perfect ilustrată mai sus, consistă din trei componente, respectiv:

Respectul faţă de om. Acţiunea doar cu permisiunea poporului. [spunerea adevărului]

The sound of death

Septembrie 24, 2009

Aţi auzit vreodată de „The Wilhelm Scream„?
Eu am auzit ieri. Este vorba despre un efect sonor înregistrat prin 1951 şi folosit apoi în peste 140 de filme.
Sună cam aşa: AAAAAAAĂĂĂĂ!!

De câte ori cineva este împuşcat, înjunghiat,  Obi-Wan-Kenobi-zat, aruncat în aer, sfâşiat de aligatori,  biciuit de Indiana Jones, umilit de Batman, violat de James Bond sau curtat de Barbra Streisand, AAAAAAĂĂĂĂ  – strigătul lui Wilhelm este acolo pentru a marca trecerea dureroasă în nefiinţă a nefericitului.

Strigătul nu este tocmai răgetul unui T-Rex, fiind mai degrabă nemasculin şi lipsit de demnitate. Aduce mai mult cu sunetul pe care l-ar scoate Naomi dacă ar fi călcată pe picior de Nikita în timp ce cânta în duet „Dormeau pe-o frunză două stele”.

Din acest motiv, nu este recomandată folosirea sa în cazul morţii unui erou serios

AAAAAAAAĂĂĂĂ

Hot hot hot ...AAAAAAAAĂĂĂĂ

Dar având în vedere că industria cinematografică nu merge grozav zilele astea, tare mă tem că în viitor vom avea filme în care strigătul lui Wilhelm va avea rolul principal, fiind totuşi mai expresiv decât Keanu Reeves.

Barbra Streisand

Sunt câteva replici pe care un bărbat trebuie să le poată spune măcar o dată în viaţă pentru a fi un om împlinit:
I am your father
I’m gonna make him an offer he can’t refuse
si
Yo, Adrian!

A fi naş îţi asigură una dintre ele, şi îţi creşte şansele la celelalte două, deci este o experienţă plină de recompense.

Având în vedere că urmează să fiu naş pentru prima oară (să trăieşti, Amza), sunt binenţeles interesat de familiarizarea cu tradiţiile pe care mama (mea) insistă că trebuie să le respect. Prin „interesat” înţeleg că dau din cap în timp ce mi le explică, iar gândul îmi zboară la cât succes voi avea la femei când îmi voi scoate finul în parc.

Teoria mea este că în calitate de naş sunt perceput de sexul frumos ca având toate atuurile unui tată (responsabilitate, stabilitate, maturitate) şi niciunul dintre neajunsuri (nu sunt însurat).
Basically, I’m Blade. All of the strengths, none of the weaknesses. Am menţionat şi maturitate, nu?

In ceea ce priveşte botezul propriu-zis, contribuţia mea creativă a fost ideea de a-l aduce pe  Paulică de la Roman. Deşi nimeni nu va încerca implementarea acestei idei, am stabilit împreună cu fericitul tată că aceasta era fantastică şi ne-am răsfăţat unul pe celalalt cu „şmechere, şmechere, şme-che-reeeee”.
Fericita mămică susţine că mă iubeşte în continuare aşa cum sunt, dar s-ar putea să fie doar politicoasă.

Totuşi, în timp ce făceam research pe tema botezurilor (citeşte „întâmplător”) am dat peste un anunţ de închiriere de ursitoare. Adică angajezi trei profesioniste să vină şi să învârtă baghetele în jurul copilului. Probabil că în pachetul de lux vin trei magi.

Aş sugera originalilor întreprinzători că şi alte evenimente ar putea fi piperate prin aducerea la viaţă a simbolurilor.
Nu ar fi mişto ca atunci când ieşi cu o gagică în parc pentru prima oară, să poţi angaja un bărbat în chiloţi şi cu aripioare care să iasă din boschet şi să tragă cu săgeţi în voi? Evoluţia relaţiei ar fi accelerată atât de mult încât ar sări peste consumare direct la despărţire, într-o singură seară.
Şi nu ar fi o înmormântare mult mai haioasă daca şi-ar face apariţia Doamna cu coasa? Vreau doar să ajut.

Revenind la botez,  am hotărât că nu voi angaja nici un fel de ursitoare. Găsesc că este inutil si de un gust îndoielnic.
Amza, dacă vei citi asta la un moment dat, promit să-ţi angajez ursitoare la majorat, când te poţi bucura şi tu de ele.

Nu ar fi mult mai tare o inmormantare in care apare Doamna cu coasa?

YIPPEE KI YAY Mother fucker

Septembrie 4, 2009

Din ciclul „Recenzii de filme lansate acum doi ani pe care nu le-am vazut pana nu au aparut la HBO „, va prezint  „Live Free or Die Hard„, partea a patra a seriei care a dovedit o data pentru totdeauna ca taieturile pe fata sunt extrem de sexy.

John McClane infrunta de aceasta data un super expert in Hack-Fu, ce controleaza prin magia computerului toate lucrurile care fac din Statele Unite o mare putere:  conturi, infrastructura, arme si nodurile de cravata de la gaturile agentilor FBI .

Dupa cum fanii stiu din seriile anterioare, John McClane era depasit si de tehnologia anilor 80, deci este in mod natural luat prin surprindere si descumpanit de anul 2007, cand automobilele alerteaza singure serviciul de urgenta in clipa in care li se declanseaza air-bag-urile.

bruce

Still, his walkie-talkie skills remain unparalleled.

Din fericire, in aceasta serie are de partea lui un sidekick care pare a fi personificarea unui computer.

Hi, I'm a sidekick

Hi, I'm a sidekick

Combinand experienta old-school si  capacitatea de a scrie algoritmi complecsi in 30 secunde,  cei doi eroi reusesc sa prevada si sa detecteze intr-un sfert de ora planul unui geniu imprevizibil si imposibil de detectat.

Filmul este cap-coada plin de momente intense, dar cel care m-a facut sa incrucisez picioarele si sa strang din dinti a fost infruntarea dintre un tir si un F-35.

Pentru aceia dintre voi care nu primesc newsletterul de circulatie interna al US Air-Force, „The Lockheed Martin F-35 Lightning II is a fifth-generation, stealth multirole strike fighter with vertical take off and landing capabilities, that can perform close air support, tactical bombing, and air defense missions.
Pentru aceia dintre voi care nu stiu ce este un tir, acesta este o masina de transport lunga  si greoaie fara nici un fel de capabilitati ofensive sau defensive, altele decat de a arunca cu prostituate.

Insa filmul dovedeste inca o data intelepciunea conform careia  „it’s the driver that counts”. Asadar nu trebuie sa ne surprinda ca tirul condus de McClane reuseste sa invinga avionul, pilotat evident de un copil de 6 ani cu miopie severa si o concentratie de 0.3% alcool in sange.

Pentru ca nu vreau sa stric complet placerea celor care se vor afla la prima vizionare, ma voi opri aici, dar nu inainte de a va multumi pentru atentie printr-un spoiler:  John McClane salveaza situatia.

Fragmente din ultimul poem în versuri albe la mişto al lui Basescu, România muribundă:

Ei au ajuns, în loc să discute problemele de fond, cum reducem cheltuielile cu aparatul de stat, ei discută despre comisia pentru Elena Udrea. Ridicol! Acolo e o comisie făcută la Parlament … Îţi pierzi vremea, când tu ai de discutat ce-i de făcut pentru ţară, pentru o situaţie de criză? Tu discuţi cum facem cu Elena Udrea şi cum facem să amânăm reformele? Eu cred că este şi un dram de inconştienţă. […] După ce s-au văzut în scaune, au uitat că s-au angajat în faţa naţiunii şi principalul obiectiv a fost cum facem să-i păcălim pe electori până la alegerile prezidenţiale […] Pe ce vor să aleagă un preşedinte? Pe o ţară pe care au îngropat-o? Eu cred că nu avem nevoie să alegem un preşedinte pe o ţară muribundă, noul preşedinte trebuie să fie ales pe o ţară cu perspectivă şi trebuie să avem curaj să spunem realităţile

Dacă şi-ar asculta propriul sfat şi ar avea curajul să „spună realităţile”, discursul ar fi sunat un pic diferit, după cum urmează:

„În deplină cunoştinţă de cauză, am pus cu mâna mea în poziţii-cheie o adunătură de marionete şi păpuşi gonflabile a căror singură calitate este loialitatea faţă de mine. Ştiam perfect că vine criza, şi ştiam perfect că cei pe care i-am pus acolo nu sunt în stare să-şi găsească curul cu două mâini. În plus,  poporul ăsta sictirit de vot mi-a mai aruncat în ciorba de potroace PD-L şi nişte ingrediente de ciorbă de burtă PSD. A ieşit un guvern delicios.
Acum incerc să mă prefac că nu am nimic de a face cu rahatul crunt în care se află ţara, şi vă arăt cu degetul cărămizile legate de curul reformei spunând ca ele sunt de vină, nu eu, care doar le-am legat acolo. Cărămizi inconştiente, leneşe şi incompetente!
Iar în ceea ce priveşte candidatura la Preşedinţie, să ştiţi că mă mai gândesc. Adică mă gândesc ce mişto mi-ar sta cu al doilea mandat.”